Arhive pe etichete: diamant

Diamantul

Standard
Diamantul

I se spune Invincibilul. De-a lungul secolelor s-au creat în jurul său mituri şi legende controversate. Cu toate poveştile întunecate care ar fi putut să-i strice imaginea, nu a încetat vreodată să fascineze şi să fie râvnit. Deşi este considerat cel mai dur, misiune îi este reconcilierea. Se recomandă a fi dăruit pentru păstrarea armoniei în cuplu. Dacă ar putea să se prezinte singur, cu siguranţă şi-ar spune, fără niciun fel de rezerve, “Regele.”

Este vorba despre regele pietrelor preţioase, Diamantul, al cărui nume provine din grecescul „adamas” (de neînvins). Poate pentru că este cel mai dur mineral de pe pământ şi pentru că oferă forţă, energie şi protecţie a fost asociat cu elementul foc şi dintre zodii cu Berbecul. Nativul din Berbec se naşte decis să îşi afirme individualitatea, să fie un deschizător de drumuri, să nu îşi piardă niciodată optimismul şi energia. Berbecul este independent şi perseverent, dar încăpăţânat şi impulsiv, manifestînd o exuberanţă juvenilă. Diamantul se poate să fie un ajutor pentru acest entuziast, pentru care probabil s-a inventat expresia „a merge până în pânzele albe.” Diamantul există pentru a ne învăţa pe fiecare echilibrul, curajul, puritatea, pacea, loialitatea şi mai presus de toate pentru a ne ajuta să descoperim puterea interioară.

Diamantul este cel mai dur mineral care a fost descoperit pe pământ, deşi e uimitor faptul că, expus la o temperatură de peste 800 de grade Celsius dispare fără urmă. Ca şi grafitul, diamantul este compus din atomi de carbon. Deosebirea este că în diamant atomii sunt distribuiţi uniform şi strâns legaţi între ei.

Istoria diamantului începe undeva în jurul anului 800 î. Hr., iar primul loc în care a fost descoperit a fost India. În jurul anului 327 î.Hr., Alexandru Macedon aducea primele diamante din India în Europa.

Pliniu scria despre ele că sunt mai puternice decât otrava şi că pot vindeca nebunia. În Antichitate se credea că sunt frânturi din stelele căzătoare sau picături de rouă solidificată. Platon ajunsese să le vadă ca spirite celeste. S-a spus că săgeţile lui Cupidon ar fi din diamant, motiv pentru care nimeni nu poate rezista în faţa iubirii. Misticii iudaici foloseau diamantul ca un garant al adevărului sau ca pe un judecător imparţial. Diamantul, credeau ei, poate să îşi modifice culoarea şi să îşi piardă strălucirea atunci când se afla în prezenţa unui om vinovat.

Piatra şi-a arătat potenţialul, intuit de antici, mult mai târziu. Primul diamant faţetat a fost realizat abia în 1456. Valoarea sa a început să crească treptat şi să fie evaluat în funcţie de culoare, claritate, carate, tăietură. La început, numai capetele încoronate aveau dreptul să deţină diamante. Cel puţin aşa decretase Ludovic al IX-lea, convins fiind că diamantul nu poate fi asociat decât cu regalitatea. El a instituit regula ca toate diamantele să fie vândute regelui. Se spune că Ludovic al XI-lea interzisese purtarea diamantului de către femei, chiar şi la curtea regală.

Obiceiul de a purta inele cu diamant datează din Evul Mediu. Oamenii valorizau încă de atunci calităţile Diamantului, pe care îl asociau cu divinitatea. Prima dată când se pare că a apărut oficial într-un inel de logodnă a fost cu ocazia logodnei lui Maximilian I, arhiduce de Austria, cu Maria de Burgundia, în jurul anului 1477. Încă de atunci se spunea că dacă este purtat pe mâna stângă poate atrage norocul. Posibil ca de atunci să fi devenit dintr-o modă, o tradiţie asociată cu nunta.

În scrierile vedice, textele hinduse divin revelate, se spune că diamantul este aducător de nenorociri, pentru că acumulează de-a lungul timpului invidiile celor care îşi doresc piatra. Au circulat de altfel, multă vreme, poveşti despre “diamante blestemate” care au pricinuit tot felul de necazuri celor care le deţineau. Este cazul faimosului diamant Hope, cunoscut ca purtător de ghinion. Acest superb exemplar albastru, numit “Le bijou du Roi”, a avut o istorie zbuciumată şi un parcurs întortocheat din 1653, de când se cunosc informaţii despre comercializarea lui, până când a ajuns ca donaţie, în 1958, la Institutul Smithsonian din Washington.

În ciuda legendelor care s-au construit în jurul său, Diamantul este considerat un sprijin pentru transformările interioare şi pentru revenirea la puritatea originară. Misticii susţin că piatra atrage inspiraţia şi binecuvântarea, că echilibrează, armonizează şi dinamizează structura energetică a corpului. Numit încă din Evul Mediu „pietra della riconciliazione” (piatra înţelegerii), Diamantul a rămas un simbol al iubirii şi fidelităţii în cuplu. S-a spus chiar că elimină pe lângă neînţelegere şi gelozie şi infertilitatea. Folosit deseori în meditaţie, Diamantul sporeşte energia şi ajută individul să se regăsească şi să înţeleagă mesajele sinelui superior. În mod cert, puterile Diamantului sunt legate de sporirea puterii personale, de purificare şi iluminare.

Este interesant faptul că, spre deosebire de alte pietre, Diamantul nu se purifică şi nu are nevoie de încărcare. Acesta este un indiciu bun, ca să nu spunem un avertisment, pentru cei care s-au decis să poarte această piatră. Poate fi un ajutor de nădejde pentru cel care are nevoie să se descopere, să capete conştiinţa propriei individualităţi, să-şi redescopere inocenţa, dar şi pentru cei care fac casă bună cu vanitatea. Fie că este luat ca sprijin conştient, fie că este numai purtat pentru frumuseţe şi valoare, are puterea de a merge direct la esenţe, şlefuind cu răbdare, înlăturînd straturile inutile şi descoperind fiinţa pură, nealterată de pornirile egotice.