Scorpionul este, în general, un mare păstrător al secretelor, pentru că iubeşte puterea, iar informaţia înseamnă putere. Mercur, abia intrat pe teritoriul misterios al Scorpionului, ne va face să săpăm adânc pentru a descoperi adevărul pe care îl căutăm. Vom revela şi noi altora ceea ce poate nu vrem, însă vom fi forţaţi de împrejurări să ieşim din zona de siguranţă rostind adevărul. Uranus retrograd în Taur în opoziţie cu Mercur din Scorpion va aduce iluminări, revelaţii, informaţii noi şi neobişnuite, pentru unii şocante. Venus retrograd în Scorpion este implicat într-o cuadratură cu Marte în Vărsător. Şi asta ne mută atenţia spre planul relaţiilor.

În unele relaţii va exista mai multă motivaţie, în altele agresivitate, în altele pasiune. Fiecare după măsura sa, după nivelul la care se află. Vorbim fie de rezultate ale unor acţiuni, fie de încheieri de cicluri.

Este cel mai bun moment să deschidem ochii asupra unor lucruri pe care până acum am refuzat să le vedem. Nimic din ce ni se revelează nu este fără rost şi nu va rămâne fără urmări. Crizele, disputele sunt menite să ne aducă nişte conştientizări.

Mai mult decât oricând, cuvintele vor avea greutate şi, prin urmare, consecinţe la un nivel foarte profund. Să analizăm vorbele şi ce se ascunde în spatele lor, dar să fim atenţi şi la ceea ce stă dincolo de tăcere! Înţelegem multe dacă suntem atenţi: la celălalt, la univers, la noi înşine. Şi propriile cuvinte sunt acum foarte importante, energia ce le însufleteşte va avea mai mult impact asupra altora decât ne-am putea imagina. Asta ar trebui să ne responsabilizeze şi să nu mai vorbim atât de mult şi fără rost. În plus, dacă vorbim mai puţin, vom înţelege mai mult.

© HarMonia

 

Sursa foto: http://www.slate.com/

Reclame