Alinierea cu Soarele Spiritual. Portalul Leului

Standard
Alinierea cu Soarele Spiritual. Portalul Leului

In aceasta perioada, Soarele este chiar în inima Leului (16°), răsărind împreună cu Sirius. Steaua Câinelui (lui Orion), cum i se mai spune lui Sirius A, se aliniază cu Pământul și acesta cu Centrul Galactic.

De 25 de ori mai strălucitor decât Soarele nostru, Sirius este și de două ori mai mare decât el. Răsăritul heliacal al stelei Sirius este un eveniment pe care nu îl putem trece cu vederea, mai ales pentru că știm că este Soarele nostru spiritual, nu degeaba venerat de vechii egipteni.

Soarele strălucește acum în centrul constelației Leului  și, la nivel simbolic, plexul nostru solar este locul spre care trebuie să ne îndreptăm acum atenția. Acolo este „Soarele” nostru. Dacă ne deschidem sufletul și ne permitem să simțim ce se întâmplă dincolo de material, ne vom simți copleșiți de valuri de energie.

Lumina pe care o primim acum ne activează și ne trezește, ne realiniază cu Sursa și ne va face Soarele interior să strălucească. Se va deștepta în noi regele, Leul, Sinele de natură divină. Dacă acceptăm ceea ce ni se oferă, ceea ce nu mai servește Adevărului se va disipa. Redescoperind calea, misiunea pentru care am venit, ne va fi foarte ușor să materializăm dorințele noastre superioare. Suntem creație divină și co-creatori, chiar aici, pe Pământ.

Frica și neîncrederea răpesc bucuria acestor momente. Credeți, fiți deschiși pe frecvența iubirii și veți primi tot ce vă este necesar! Este, pentru noi toți, o perioadă de transformare profundă, de echilibrare și de trezire.

Regăsim mesajul Leului în data de astăzi: 8.08.2017( 8+8+2+0+1+7=26=8).

Cuvinte-cheie: armonizarea materialului cu imaterialul, a minții cu inima, infinita putere transformatoare și abundența.

© HarMonia

 

Foto: http://earthsky.org

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.