Sacrificii pe altarul succesului. Cuadratura Jupiter-Pluto

Standard
Sacrificii pe altarul succesului. Cuadratura Jupiter-Pluto

Vineri, 4 august, Jupiter (Balanță) și Pluto în mișcare aparent retrogradă (Capricorn) își perfectează cuadratura, la 17°. Deși acest aspect este considerat de mulți a fi unul tensionat, cred că este cel mai potrivit pentru a ne ajuta să părăsim inerția.

Jupiter în Balanță ne vorbește despre nevoia de a avea relații armonioase, despre diplomație, justiție, frumos și pace. Dar, atunci când energia lui nu este bine folosită, cădem prea ușor la învoială, facem compromisuri când nu ar trebui, suntem prea toleranți, ne facem că nu vedem adevărul, avem relații bune doar de suprafață.

Pluto în Capricorn ne poate aduce determinare, forța de a materializa visele, dar și ambiție fără limite, răsturnarea legilor/ regulilor/autorităților/structurilor/mentalităților, dorința de a reuși cu orice preț, de a deține puterea prin orice mijloace.

Am înțeles cu toții că nu este ușor de menținut un echilibru între viața liniștita de familie și nevoia de a avea succes in carieră, de a deveni cineva în plan social, dar de a avea și un cămin frumos.

Plutește în aer ceva care ne face să ne dorim să reușim, să arătăm lumii de ce suntem în stare și parcă ne vine să abandonăm totul de dragul acestei dorințe care ne-a înflorit în suflet. Să ne întrebăm, înainte de a acționa, ce vrem să obținem și de ce, dar mai ales cu ce mijloace și ce avem de gând să sacrificăm pe altarul reușitei noastre.

E drept că nu putem ignora deloc energia pe care o simțim. Jupiter ne dă aripi, ne facem speranțe, vrem să cucerim lumea. Să nu uităm, însă, că ne poate duce în situația pierderii pământului de sub picioare.

Pluto ne împinge spre transformare profundă și căutarea resurselor interioare ascunse pentru îndeplinirea țelurilor. Poate ne aflăm demult în căutarea acelui „ceva” care să ne aducă satisfacții, poate ne-am săturat de rutină și muncă în zadar, în contexte care nu ne mai împlinesc și așteptam numai momentul în care să zicem „gata” unor situații din viața noastră. N-am avut puterea, susținerea, motivul să punem capăt.

Simțim cu toții că e momentul să schimbăm ceva, să renunțăm la lucrurile care ne frustrează. Să judecăm cu calm, să vedem exact la ce renunțăm, ce sacrificăm și care e motivul, câștigul real. Este ceva care chiar ne va face fericiți sau doar ne hrănește orgoliul?

© HarMonia

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.