Uranus retrograd: schimbarea de care avem nevoie

Imagine
Uranus retrograd: schimbarea de care avem nevoie

In luna august sunt multe evenimente astrale pe care, nici daca vrem, nu o sa le putem ignora. Pentru ca vom simti vibratiile pe pielea noastra. Le vom gestiona mai usor, cred eu, daca stim de unde vin si care le e sensul.

Pe 3 august, Uranus isi incepe mersul retrograd prin Berbec, care va continua pana la inceputul anului viitor. Se va simti si mai puternic in aer schimbarea, vom avea dorinta de a ne elibera de constrangeri, chiar daca asta se va manifesta initial ca nemultumire si revolta. Neprevazutul va fi cuvantul de ordine. Vom fi nevoiti sa iesim in afara zonei de control sau singuri vom lua decizii care ne vor transforma viata.

Revolutia interioara, reconfigurarea, afirmarea independentei, nevoia de schimbare, strafulgerarile intuitive, dorinta de a fi originali, de a evolua, de a scapa de vechi tipare, de a fi radicali, contestarea autoritatii – sunt doar cateva dintre surprizele pe care le aduce cu sine tranzitul retrograd uranian. Nici la frici de tot felul, tulburare, haos mental nu ne vom astepta, dar cred ca unii le vor experimenta.

Nu avem insa a ne alarma de acest aspect. Si de niciun altul. Oricat ar incerca unii si altii sa ne puna pe frecventa fricii, nu trebuie sa ne lasam influentati! Situatia este intotdeauna sub control divin, chiar daca nu avem capacitatea sa vedem asta.

Tot ce se intampla in Univers este spre BINELE nostru SUPREM Fiecare este lasat sa aleaga cum sa foloseasca vibratiile cosmice. Si nimic nu ne poate incalca liberul arbitru. Asa ca alegeti cu intelepciune. Fiti prezenti!

© HarMonia

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.