Ametistul

Standard
Ametistul

Prezența misteriosului Neptun în domiciliu, în Peşti, este cel mai bun prilej pentru a încerca să ne depăşim limitele, să ne permitem călătorii spirituale, să așteptăm inspiraţia, să visăm şi mai ales să credem. Neptun ne aminteşte de ajutorul dezinteresat pe care trebuie să îl dăm celor din jur, de nevoia de a empatiza şi de a ne sacrifica pentru aproapele nostru. Pe drumul cunoaşterii, cristalul de ametist poate fi un bun sfetnic pentru cei care vor să perceapă vibraţiile neptuniene şi să înţeleagă mai bine ce înseamnă Neptun în Peşti.

Dionysos, zeul grec al vegetaţiei, vinului, extazului şi fertilităţii, s-a mâniat într-o zi pe un muritor şi a decis să se răzbune pe prima fiinţă care urma să-i treacă prin cale. Întâmplarea a făcut ca acea persoană să fie fecioara Amethystos. Tânăra se îndrepta spre templul zeiţei Diana pentru rugăciune. Din dorinţa de a-l împiedica pe zeu să-i facă rău, Amethystos a cerut ajutorul zeiţei. Diana a decis să o transforme într-un cristal alb, transparent. Cu părere de rău, Dionysos a vărsat peste cristal lacrimi de vin roşu. Lacrimile zeului au preschimbat cristalul alb într-unul purpuriu. Se spune chiar că zeul a folosit apoi piatra ca leac contra beţiei. Este poate numai o frumoasă legendă, dar astfel au imaginat grecii naşterea pietrei de ametist.

Transparenţa sa purpurie a fost preferată de regii şi nobilii din toate timpurile şi mai ales de episcopi şi cardinali. Purpuriul este de altfel asociat cu regalitatea, cu puterea.

Pornind de la povestea zeului vinului, ne-a rămas credinţa că ametistul poate împiedica aburii beţiei să acţioneze. În vechime, grecii şi romanii consumau băuturile alcoolice din vase de ametist sau purtau ca amulete aceste pietre pentru a nu se îmbăta. Cuvântul grecesc „αμεθυστoς”(amethystos) înseamnă chiar „împotriva beţiei”.

În secolul XXI, oamenii ştiu că ametistul este purpuriu pentru că are în componenţa sa oxizi şi silicaţi. Numele său chimic este SiO2+(Al, Fe, Ca, Mg, Li, Na). Prin expunere la căldură sau la soare, cristalele de ametist se decolorează. Cele mai apreciate şi valoroase tipuri de ametist sunt cele violet închis, numite şi “siberiene”.  Ametistul este astăzi extras din Brazilia, Uruguay, Madagascar, Argentina, Zambia, Namibia, Australia, Canada, Sri Lanka, Tibet, Rusia, Mexic, dar am întâlnit și varianta românească a ametistului de Maramureș.

În aproape toate culturile i s-au atribuit puteri miraculoase: la egipteni, tibetani, azteci, greci şi romani. Leonardo da Vinci spunea despre ametist că poate risipi ca prin minune gândurile rele şi este eficient în stimularea capacităţilor psihice.

Se consideră că multe dintre proprietăţile ametistului sunt legate de povestea nimfei Amethystos. Cum ar fi puterea sa de a proteja de ispite şi seducţie, de a conferi detaşare, smerenie, sobrietate şi puritatea sufletească. Calităţi pe care Amethystos le-a exersat în faţa teribilului Dionysos, rezistându-i.

Oamenii din vechime aveau încredere că ametistul le protejează recoltele de furtuni şi dăunători, că le aduce noroc în războaie şi la vânătoare, că alungă spiritele rele şi protejează de orice fel de pericole, inclusiv de veninul şarpelui. Se pomenea chiar că vulturii cunosc tainele cristalului şi îl folosesc pentru a-şi proteja cuibul de prădători. Hildegard von Bingen spunea, la rândul său, că piatra înfrumuseţează pielea şi fereşte de înţepăturile insectelor.

Astăzi, ametistul este folosit în cristaloterapie pentru forţa sa de a focaliza energia şi de a conecta spiritul la divinitate. Este eficient împotriva sentimentelor de vină, dar şi a temerilor. Fiind o piatră spirituală, poate deschide cel de-al treilea ochi şi stimula clarviziunea. Înainte de orice, cristalul alungă gândurile negative şi orice alte ameninţări vibraţionale din afară, purificînd chakrele. Are puterea de a transforma gândurile negative în gânduri pozitive şi de a activa energii superioare. Este cea mai recomandată piatră pentru meditaţie şi relaxare.

Cristalul poate aduce prosperitate şi succes în afaceri, dacă intenţiile purtătorului sunt oneste. Aduce dreptatea şi câştigul în procesele în care adevărul este baza.

Ametistul luptă cu succes împotriva alcoolismului şi a oricăror altor dependenţe. Poate trata insomnia, ameliora durerile de cap şi de dinţi, alunga alergiile şi durerile de oase, poate găsi cheia dereglărilor hormonale, combate unele afecţiuni digestive, cardiace, psihice şi are leac pentru cele oculare sau auditive. Are rolul de a echilibra, relaxa şi regenera întregul organism.

Grecii spuneau despre ametist că este o piatră vindecătoare şi un protector al fidelităţii şi iubirii, un garant al fericirii. Cel mai special talent al ametistului stă în puterea sa de a sprijini individul în cele mai dureroase momente ale vieţii, fie că este vorba despre decesul unei persoane dragi, de o traumă din trecut, de o despărţire sau un accident. El ajută la înţelegerea lecţiilor de viaţă şi trecerii dincolo, conferind linişte interioară.

Asociat cu chakra coroanei, ametistul stimulează activitatea emisferei drepte a creierului. Astfel că poate îmbunătăţi puterile psihice, creativitatea şi memoria. În plus, detoxifică organismul şi poate întări sistemul imunitar.

Ca o concluzie, am putea spune că ametistul are trei mari puteri: ne învaţă despre dragostea necondiţionată, despre relaţia cu Dumnezeu şi despre seninătatea cu care întâmpinăm încercările vieţii. Acestea sunt şi cele mai importante virtuţi de dobândit, după cum spunea Pavel în prima Epistolă către Corinteni: “Şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.”(13:13)

* Terapiile alternative prezentate pe acest blog nu sunt menite să înlocuiască tratamentele medicale clasice

 

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.