Un singur adevăr

Standard

Copiii nu ştiu să evalueze realitatea după criteriile pe care le folosim noi. Noi îi învăţăm să facă asta. Altfel, ei doar SUNT. Evaluările de orice fel sunt în afara lumii lor. Şi m-am gândit la asta pentru că am observat că adulţii devin nefericiţi atunci când continuă să se raporteze la alţii (când se compară, când îi judecă pe alţii sau se judecă după ei), când continuă să se mintă, să vadă lumea prin prisma limitărilor pe care le-au deprins de-a lungul vieţii.

Adevărul pe care noi îl credem este numai o perspectivă. Pentru că singurul adevăr este la Dumnezeu. De aceea, nu putem emite judecăţi, nu putem pretinde că ştim, nu putem crede că deţinem adevărul. Avem acces la o parte din realitate, la o parte din creier şi la o parte din adevăr. Nu pentru că Dumnezeu nu ne lasă să vedem mai mult, ci pentru că nu suntem capabili să percepem cu mintea tot ceea ce este în Univers. Singur, sufletul are cunoaşterea, pentru că este o parte din Dumnezeu.

Cred că ne minţim deseori cu privire la ceilalţi, dar mai ales la noi înşine. Credem că ştim de ce se întâmplă lucruri, căutăm explicaţii, facem analogii, avem perspective, dar adevărul este că nu ştim nimic. Singurul adevăr de care cred că ar trebui să ne agăţăm este acela că suntem. Dincolo de acesta, totul se reduce la interpretare.

Rostul interacţiunii cu oamenii de lângă noi, al durerilor de orice fel, al întâmplărilor care ne marchează este să ne cunoaştem mai bine. Nu trecem prin dificultăţi, conflicte şi boli ca să suferim, ci ca să ne trezim şi să renaştem. Şi nimic nu trebuie să treacă prin viaţa noastră fără să fie observat. Cred că e lucrul care trebuie făcut cu consecvenţă. Cred…nu pretind că ştiu.

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.