Părintele Arsenie Boca despre smerenia adevărată

Standard

“ Unii ne laudă alţii ne ocărăsc.
Cei ce ne ocărăsc sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. (Noi bine ştim cum stăm cu cei trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi negrija)…
Laudele mai degrabă ne pot primejdui cu „căderea la laudă”. Căci acestea, chiar de-ar fi şi adevărate, învie în noi iubirea de sine şi slava deşartă.
Pe câţi nevoitori ai pustiei n-a surpat vicleanul, lăudându-i pentru nevoinţele lor, iar ei au căzut la laudă, pentru că au călătorit fără întrebare şi sfat.
Ba şi pentru smerenie i-a lăudat pe unii. Iar aceia nepricepând vicleşugul, că erau „cu prostime”, s-au bucurat şi au primit lauda. Aşa s-au aşezat viclenii „greceşte” în inima „smeritului” şi le-au făcut smerenia mincinoasă şi i-au sălbătăcit faţă de ascultare şi sfat.
Şi care-i atunci smerenia cea adevărată ?
Numai una este: cea din ascultare, dusă până la desăvârşita lepădare de sine, de tot ce ai şi de tot ce eşti. În aceasta S-a îmbrăcat Domnul Hristos toată vremea, dar cu deosebire în Săptămâna Patimilor, de aceea sfântul Isaac Sirul a numit smerenia „Dulama lui Dumnezeu”. Aceasta a confirmat adevărul şi posibilitatea Predicii de pe Munte -Domnul Hristos făcându-Se „ascultător până la moarte şi încă moarte de cruce”. (Filipeni 2,8).
Deci ascultare şi de porunca morţii, când împrejurarea o cere. De aceea nu e smerenie prin mănăstiri, că nu e ascultare, şi, fără aceasta, nu e darul şi dulama lui Dumnezeu printre noi.“

Sursa: ep.dr Daniil Stoenescu, Părintele Arsenie – Omul îmbrăcat în haină de in şi Îngerul cu cădelniţă de aur, ed. Charisma, 2009
 

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.