Cancelarul Raiului – arhanghelul Metatron

Standard
Cancelarul Raiului – arhanghelul Metatron

Guvernator al Copacului Vieţii, scrib al tărâmurilor angelice, gardianul sufletelor care urcă spre rai, protector al copiilor, păstrător al dosarelor akashice, regele îngerilor, cancelarul raiului, prinţ al înţelegerii şi înţelepciunii, îngerul eliberării – atâtea misiuni şi încă multe altele pentru un singur arhanghel. Numele lui nu este menţionat în Biblie ca atare, deşi după unele surse el ar fi fost întrupat mai întâi ca Enoh şi apoi ar fi devenit înger. În textele mistice evreieşti şi multe alte scrieri oculte apare drept cel mai sus din ierarhia angelică. Numele său ar putea proveni din latinescul “metator” – a ghida/ a măsura, din cuvintele greceşti “meta” – dincolo de şi “thronos” – tron (cel care ocupă locul de lângă tronul lui Dumnezeu), din numele persan Mithras. Metatron sau arhanghelul prezenţei este ajutorul celor care vor să-şi folosească puterile spirituale în slujba binelui.

Mentinerea echilibrului în Univers este una din misiunile lui Metatron. Cei care au meditat au avut viziunea arhanghelului în trup de lumină cristalină cu 36 de perechi de aripi, o fiinţă de foc, cu chipul mai strălucitor decât soarele purtând în mână un pergament. Mirosul de ierburi puternic aromate, de mirodenii este asociat cu Metatron: (santalul, nucşoara, mirul, lavanda). Cristalele pe care le putem lega de numele arhanghelului sunt cele care ne menţin în sfera iubirii: ametistul, cuarţul roz, seraphinitul, celestitul, angelitul, selenitul, larimarul, smithsonit, fenacit, petalit, muscovite roz, danburit, calcit roz.

El poate fi invocat atunci când avem nevoie de vindecarea de propriile noastre gânduri negative şi de apărarea de energiile care nu ne sunt benefice. Gândurile sunt seminţele vorbelor şi faptelor şi de aceea trebuie să le ţinem sub atentă pază. Adevărul este că nimeni altcineva nu ne poate alege gândurile şi nu trebuie să aibă putere în influenţarea lor. Unii autori sugerează că putem apela la Metatron atunci când vrem să scăpăm de formele de energie de care nu avem nevoie. Legătura cu arhanghelul o putem simţi doar prin iubire necondiţionată.

Metatron stăpâneşte modelele geometriei sacre din Univers. Simbolul său este cubul metatronic, o structură tridimensională, compusă din toate formele sacre ale Universului. Plasând cubul peste ceea ce urmează a fi creat se formează planul/modelul construcţiei respective. Metatron este astfel implicat direct în planul creaţiei lui Dumnezeu: trece planul divin al creaţiei către îngeri pentru a fi dus la îndeplinire. Cubul metatronic este matricea care conţine totul, exprimă echilibrul şi este un excelent instrument pentru meditaţie.

Cancelarul Raiului ne ajută să descoperim valoarea reală a faptelor noastre şi modul în care ne putem găsi armonia. Pentru că înregistrează toate faptele în Cartea Vieţii, să avem nădejde că ne poate ajuta în înţelegerea sensurilor profunde ale lucrurilor, în găsirea menirii şi a căilor prin care putem să ne împlinim misiunea personală. Câteva indicii că suntem pe drumul cel bun: mulţumirea sufletească, măsura în toate, smerenia, recunoştinţa şi iubirea pentru tot ce există.

 

Anunțuri

Comentariile nu sunt permise.